11°C
Cer fragmentat
Top știri

Conducerea Barcelonei i-a stabilit soarta lui Xavi după umilința din El Clasico

Barcelona a pierdut fără drept de apel finala Supercupei Spaniei în fața rivalei Real Madrid, scor 1-4. La finalul partidei, conducerea catalanilor i-a decis soarta antrenorului Xavi, scrie gsp.ro

Barcelona face un sezon cenușiu până acum. Campioana Spaniei cu greu se regăsește în campionat, acolo unde este doar pe locul 4, la 8 puncte distanță de liderul Girona. Iar catalanii tocmai au perdut Supercupa Spaniei de o manieră umilitoare. 

La Riad, Real Madrid s-a distrat cu Barcelona, învingând cu 4-1 grație unei prestații stelare a lui Vinicius, care a înscris un hattrick. Cum jocul trupei blaugrana a părut unul neputincios în fața Madridului, zvonurile privind o posibilă plecare a lui Xavi au crescut din nou, antrenorul catalanilor fiind criticat tot mai des în ultima vreme. 

Cu toate acestea, potrivit Mundo Deportivo, conducerea Barcelonei este gata să-l sprijine în continuare pe antrenorul de 43 de ani, neexistând varrianta unei demiteri în acest moment.

La finalul partidei pierdute cu real, Xavi și-a cerut scuze fanilor pentru prestația echipei sale. 

„Există dezamăgire și tristețe. Nu ne-am simtit bine deloc, am fost dominat. Aveam multă speranță, mult entuziasm, dar am avut cel mai prost meci dintre toate. E momentul să acceptăm critica și să ne cerem scuze fanilor. Nu am arătat versiunea pe care ne-o doream într-o finală, și mai ales împotriva lui Real Madrid.

Eu sunt vinovatul principal și voi accepta orice critică și voi continua să muncesc. Nu am altă variantă. E o înfrângere dură, dar din astfel de eșecuri ne-am ridicat și sunt convins că vom reveni la forma pe care ne-o dorim. În continuare putem avea un sezon reușit, dar trebuie să ne facem autocritica pentru acest meci”, a declarat Xavi după partidă. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer fragmentat Simte ca 10°C
Umiditate 73%
Vânt 1 km/h SV
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
18°C
0%
Joi
23°C
0%
Vin
21°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
22°C
0%