18°C
Cer senin
Top știri

Consilier local din raionul Ocnița rămas fără mandat după admiterea unui conflict de interese

Consilier local din raionul Ocnița rămas fără mandat după admiterea unui conflict de interese

Un consilier din Consiliul comunal Vălcineț, raionul Ocnița, a rămas fără mandat, după ce a admis un conflict de interese.  

Aflat în exercitarea funcției de consilier local, consilierul activa în același timp și în calitate de administrator al unei gospodării țărănești ce îi aparține.

Totodată, în decembrie 2018, acesta ar fi participat la ședința ordinară a Consiliului local Vălcineț, în care s-a decis amânarea termenelor de plată a unor datorii față de Primăria Vălcineț, înregistrate de două gospodării țărănești, una administrată de consilier și cealaltă de tatăl său.

Conform actului de constatare emis, subiectul vizat, aflat în situația unui conflict de interese, era obligat să informeze Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în termen de 3 zile, de la data constatării, despre situația conflictuală de interese în care se afla.

Acesta nu trebuia să participe la luarea deciziei în care erau vizate interesele economice personale, administrate de către acesta și ruda sa, până la soluționarea conflictului de interese. Suplimentar, în baza demersurilor inspectorului de integritate, emise în temeiul Legii cu privire la ANI, Comisia Electorală Centrală a ridicat mandatul consilierului.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, bărbatul nu va avea dreptul să dețină funcția de consilier în consilii locale pe o perioadă de 3 ani.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
18 °C
Cer senin Simte ca 17°C
Umiditate 72%
Vânt 7 km/h SE
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
22°C
0%
Mie
17°C
63%
Joi
20°C
0%
Vin
24°C
0%
Sâm
26°C
0%