Aproape 2 milioane de țigarete, cu o valoare estimată la peste 4,3 milioane de lei, au fost ridicate de oamenii legii în cadrul unui dosar de contrabandă. Două persoane din nordul țării sunt cercetate, fiind suspectate că ar face parte dintr-un grup specializat în introducerea și scoaterea ilegală din Republica Moldova a mărfurilor supuse accizării.
Potrivit Inspectoratului Național de Investigații, angajații Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS – oficiul Nord, au efectuat mai multe percheziții la domiciliile a doi bărbați de 56 și 66 de ani, originari din nordul țării.
În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost depistate și ridicate 1.900.000 de țigarete de diferite mărci comerciale. Acestea nu erau însoțite de acte de proveniență sau de documente care să confirme legalitatea deținerii.
Valoarea țigaretelor pe piața angro este estimată la peste 4,3 milioane de lei.
Cei doi bărbați sunt cercetați în stare de libertate. Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigații pentru a stabili toate circumstanțele cauzei și eventualele alte persoane implicate.
Potrivit legislației, persoanele găsite vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 10 ani.
Autoritățile precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.