16°C
Cer senin
Top știri

Contravențiile în creștere în 2024: aproape 880 de mii de abateri, majoritatea în trafic

Numărul contravențiilor constatate în Republica Moldova a crescut semnificativ în anul 2024, ajungând la 879,2 mii, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Aceasta reprezintă o majorare cu 16,4% față de anul precedent. Cele mai multe abateri – 825,8 mii, echivalentul a 93,9% din total – au fost identificate de către organele Ministerului Afacerilor Interne.

Cele mai multe sancțiuni – amenzi

Din totalul cauzelor contravenționale soluționate, în 95,2% din cazuri (836,8 mii) au fost aplicate sancțiuni contravenționale. În 6,3 mii de situații, dosarele au fost transmise organelor de cercetare penală, iar în 33,5 mii de cazuri procesul a fost încetat. În medie, la fiecare 1000 de locuitori au revenit 345 de decizii de aplicare a sancțiunilor.

Tipurile de sancțiuni aplicate includ:

  • 819,9 mii de amenzi (cu 22,5% mai mult ca în 2023);
  • 13,4 mii de avertismente (în scădere cu 41,5%);
  • 2,9 mii de cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității.

Traficul rutier – sursa principală a contravențiilor

Domeniul circulației rutiere rămâne principala sursă de abateri: 659,6 mii de contravenții, în creștere cu 23,4% față de 2023. Au fost aplicate 635,2 mii de sancțiuni, în special amenzi (97,9%) și 13,1 mii de avertismente. Totodată, au fost înregistrate 206 cazuri de muncă în folosul comunității și 172 de cazuri de privare de drepturi.

Alte domenii vizate de sancțiuni

  • Contravențiile care afectează ordinea și securitatea publică – 9,1% (în creștere cu 8,1%);
  • Încălcările ce țin de activitatea economică, fiscală și vamală – 3,5% (în scădere cu 20,1%);
  • Abaterile ce afectează sănătatea publică și drepturile constituționale – 4,5% (în scădere semnificativă).

Cele mai multe decizii de sancționare au fost luate de Ministerul Afacerilor Interne (93,2%), urmat de Ministerul Apărării (1,6%), Serviciul Vamal (1,1%) și alte autorități cu competențe în domeniul contravențional.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 68%
Vânt 6 km/h NE
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
27°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%
Vin
26°C
0%