Multă voie bună și distracție, atmosferă prietenoasă și informație utilă – de toate acestea au avut parte, astăzi, copiii din Tabăra de odihnă și întremare a sănătății copiilor și adolescenților „Izvoraș” din satul Zloți, raionul Cimișlia, care au participat la o serie de activități interactive de conștientizare și promovare a modului sănătos de viață, organizate în cadrul proiectului ”Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă”, finanțat din fondul măsurilor de profilaxie a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și implementat de Asociația pentru Promovarea Antreprenoriatului (APA) în colaborare cu Direcția Generală Învățământ (DÎG) Cimișlia.
Activitățile au demarat cu un flashmob motivațional, cu genericul “Sănătatea începe cu igiena ta!”, prezentat cu mult talent și măiestrie artistică de către copiii din tabără. Urmare, copiii au participat la o lecție demonstrativă la tema „Bacteriile”, desfășurată într-o manieră extrem de captivantă, care îmbină știința, educația non-formală, distracția și cunoașterea prin experimente.
Pe parcursul zilei a avut loc seminarul tematic ”De la igienă personală la sănătate comunitară” cu implicarea copiilor din Tabăra „Izvoraș” și s-au desfășurat două ateliere privind aplicarea practicilor de igienă personală pentru reprezentanții grupurilor defavorizate din satele Sagaidac și Codreni, raionul Cimișlia. Participanții la ateliere au fost informați cu referire la importanța igienei personale, au primit kituri de igienă și pliante.
“Rutina de îngrijire personală se învață de la cea mai fragedă vârstă, iar copiii trebuie să înțeleagă că igiena este un lucru absolut necesar pentru siguranță și sănătate”, – a declarat în cadrul evenimentului Victoria Chițanu, managera proiectului ”Igiena comunitară pentu o societate sănătoasă”.
La rândul său, Alexei Zgherea, șeful Secției Management al Curiculumului și Formare Profesională Continuă din cadrul DÎG Cimișlia, a ținut să puncteze asupra faptului că este important nu doar maturii, ci și copiii să fie bine instruiți cu privire la igiena individuală. Personalul administrativ din instituțiile educaționale poartă responsabilitate pentru a fi întreprinse măsuri, care vor oferi copiilor și elevilor condiții optime pentru educație, un mediu curat, igienizat, dezinfectat și sigur.
Scopul proiectului ”Igiena personală pentru o comunitate sănătoasă” constă în îmbunătățirea calității vieții în regiuni prin consolidarea practicilor de igienă personală și comunitară.
Respectarea regulilor de igienă personală și comunitară este esențială pentru a preveni răspândirea bolilor și pentru a menține un mediu sănătos. Această activitate este realizată în cadrul proiectului „Igiena comunitară pentru o societate sănătoasă”, finanțat din fondul măsurilor de profilaxie ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

