37°C
Câțiva nori
Top știri

Creditele se scumpesc din nou! BNM majorează rata de bază la 7,5%

Banca Națională a Moldovei (BNM) înăsprește politica monetară pe fondul riscului unei noi accelerări a inflației. Comitetul executiv al instituției a decis majorarea ratei de bază cu 0,5 puncte procentuale, de la 7% la 7,5% anual, scrie bani.md.

Totodată, rata dobânzii la creditele overnight a fost stabilită la 9,5% anual, cea aferentă operațiunilor repo – la 7,75%, iar rata la depozitele overnight – la 5,5% anual.

Normele rezervelor obligatorii au fost păstrate la nivelurile actuale: 18% pentru mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă, respectiv 26% pentru resursele atrase în valută liber convertibilă.

BNM explică decizia prin traiectoria ascendentă anticipată a inflației până la sfârșitul anului 2026. Prin menținerea unei politici monetare restrictive, banca centrală urmărește readucerea inflației în intervalul de variație de ±1,5 puncte procentuale în jurul țintei de 5%.

Potrivit noii prognoze, inflația anuală va continua să crească până la sfârșitul anului curent, după care va intra pe o pantă descendentă. Revenirea în intervalul țintit este estimată pentru trimestrul al doilea din 2027, inflația urmând să se mențină în limitele acestuia până la finalul perioadei de prognoză.

În luna iunie 2026, rata anuală a inflației a constituit 6,51%, fiind cu 0,25 puncte procentuale mai mică decât în mai și situându-se foarte aproape de limita superioară a intervalului urmărit de BNM.

Pe ansamblul trimestrului al doilea, inflația anuală a ajuns la 6,68%. Evoluția a fost determinată de scumpirea carburanților și a serviciilor de transport, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Indicatorul a depășit ușor nivelul anticipat în Raportul asupra inflației din mai 2026.

Printre principalele riscuri externe, BNM enumeră posibila escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu și impactul acesteia asupra prețurilor petrolului și gazelor, temperaturile extreme, războiul din Ucraina, fragmentarea comerțului mondial și intensificarea presiunilor inflaționiste externe.

Pe plan intern, incertitudinile sunt legate de eventualele ajustări ale tarifelor reglementate, producția agricolă din acest an, evoluția prețurilor la fructe și legume, finanțarea externă, impulsul fiscal, implementarea noii politici fiscale și reforma salarizării în sectorul bugetar.

BNM precizează că va monitoriza evoluțiile economice interne și externe și va utiliza, la necesitate, instrumentele disponibile pentru readucerea și menținerea inflației în apropierea țintei de 5%.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
37 °C
Câțiva nori Simte ca 36°C
Umiditate 26%
Vânt 7 km/h E
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
36°C
0%
Vin
35°C
0%
Sâm
29°C
0%
Dum
29°C
0%
Lun
30°C
0%