Crimă comisă în urmă cu 15 ani la Beriozchi: un bărbat a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Citește și:

Un bărbat a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omorul unui locuitor al satului Beriozchi, raionul Anenii Noi, crimă comisă în anul 2011 și descoperită după mai bine de un deceniu de investigații.

Potrivit Procuraturii Căușeni, Oficiul Anenii Noi, sentința a fost pronunțată pe 18 iunie 2026. Inculpatul a fost găsit vinovat de uciderea unui bărbat, în vârstă de 60 de ani, în urma unui conflict izbucnit din cauza remunerării pentru munca prestată în gospodăria acestuia.

Conform materialelor cauzei, în perioada 24–26 decembrie 2011, agresorul i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

- Advertisement -

După comiterea crimei, inculpatul ar fi înhumat clandestin cadavrul pe teritoriul propriei gospodării, pentru a ascunde urmele infracțiunii.

Osemintele victimei au fost descoperite abia în luna ianuarie 2026, în urma unei percheziții efectuate de oamenii legii. Descoperirea a fost posibilă după un șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu implicarea agenților sub acoperire.

În baza probelor acumulate și a expertizelor judiciare efectuate, procurorii au expediat cauza în instanță, iar judecătorii au constatat vinovăția inculpatului.

Procurorii au solicitat aplicarea pedepsei cu detențiune pe viață și urmează să decidă dacă vor contesta sentința după examinarea motivării integrale a hotărârii.

Totodată, Procuratura precizează că pe numele aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în derulare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată conform prevederilor legale.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova 148 de milioane de euro pentru securitate și infrastructura de frontieră

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un nou pachet de sprijin în valoare de 148 de milioane de euro,...
  sursa: cursbnm.md