Centrul pentru persoane cu dizabilități „CREDO” din orașul Sângerei a devenit mai eficient energetic și mai prietenos pentru beneficiari, datorită unui proiect implementat cu suportul Uniunii Europene și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Investițiile realizate vor reduce pierderile de energie ale clădirii cu peste 45 la sută și vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru beneficiarii centrului. Totodată, proiectul a presupus și activități menite să îmbunătățească calitatea serviciilor prestate în cadrul centrului.
DANIELA VIDAICU, Directoare Executivă a Fundației Soros Moldova: „Este un proiect care susține în primul rând serviciile sociale mai bune pentru cetățeni în toată țara, dar ca aceste servicii sociale să fie de calitate și bune, am decis împreună cu Uniunea Europeană că este nevoie să investim și în eficiența energetică a acestor clădiri unde se întâmplă servicii sociale mai bune. De ce este nevoie să facem aceste investiții, pentru că suntem într-o răscruce de timpuri în care energia costă foarte scump, cetățenii trebuie educați ca să facem reziliență energetică la nivel național, iar serviciile sociale au nevoie în permanență de investiții.”
Autoritățile locale spun că proiectul este important pentru beneficiarii centrului și pentru comunitatea din SÎngerei
ARCADIE COVALIOV, primarul orașului Sângerei: „Pentru noi este foarte important acest proiect minunat de eficiență energetică pentru centrul Credo ți cel mai important este că este pentru beneficiarii acestui centru, acești tineri care de fapt sunt ca și noi și ne bucurăm pentru familiile acestea și posibilitatea noastră să avem acest centru Credo în orașul Sîngerei.”
Potrivit reprezentanților Cancelariei de Stat, astfel de investiții contribuie atât la reducerea cheltuielilor, cât și la dezvoltarea serviciilor sociale.
IGOR CURCA, Șef adjunct al Oficiului Teritorial at Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat: „Proiectele de eficiență energetică sunt inițiative care contribuie la sustenabilitatea instituțiilor publice, ori anume acest gen de investiții contribuie la realizarea economiilor la nivel de structurile publice și dacă vorbim nemijlocit despre instituția dată, conform estimărilor vor avea o economie de peste 45 la sută la căldură, lucru care cu siguranță va contribui la economia de resurse și la dezvoltarea serviciilor ulterioare.”
În cadrul proiectului au fost termoizolați pereții și acoperișul clădirii, modernizată rețeaua electrică, instalate corpuri de iluminat LED și sisteme de ventilare eficiente energetic. De asemenea, au fost renovate fațada și spațiile exterioare ale instituției.
SILVIA RUSSO, directoarea centrului pentru persoane cu dizabilități „CREDO”: „Acest proiect a reprezentat crearea unor condiții mai sigure, mai prietenoase, mai confortabile pentru beneficiari cât și pentru angajații instituției. Datorită Uniunii Europene, am reușit să îmbunătățim condițiile în instituția noastră, astfel încât să reducem din consumul de energie. Astfel de proiecte sunt necesare, doar atunci când este o responsabilitate, solidaritate, schimbările se pot realiza durabile și reale.„
Valoarea totală a lucrărilor este de peste un milion 350 de mii de lei. Investiția a fost realizată în cadrul Proiectul „Soluții de eficientizare energetică a Centrului de zi „CREDO” este implementat de AO STUDEM din Bălți, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale”, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Fondul de Inovații Sociale din Moldova.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

