15°C
Cer senin
Top știri

Data alegerilor parlamentare din Republica Moldova a fost stabilită. Cetățenii își vor alege viitorii deputați în toamnă

Ședință în Parlamentul Republicii Moldova – stabilirea datei alegerilor parlamentare 2025
Ședință în Parlamentul Republicii Moldova – stabilirea datei alegerilor parlamentare 2025

Parlamentul Republicii Moldova a stabilit data alegerilor parlamentare pentru 28 septembrie 2025, printr-o hotărâre adoptată în ședința din 17 aprilie. Proiectul a fost inițiat de un grup de deputați din cadrul Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmărind respectarea cadrului legal și organizarea unui scrutin transparent și democratic.

Potrivit legislației în vigoare, alegerile trebuie organizate în termen de maximum 3 luni de la expirarea mandatului sau dizolvarea Parlamentului, iar data scrutinului trebuie stabilită cu cel puțin 70 de zile înainte.

Hotărârea a fost aprobată cu votul a 57 de deputați, în timp ce 32 de parlamentari s-au abținut de la vot. Urmează demararea procedurilor electorale și mobilizarea instituțiilor responsabile pentru buna desfășurare a alegerilor.

Moldovenii sunt așteptați la urne în data de 28 septembrie 2025, pentru a-și exercita dreptul democratic de a-și alege reprezentanții în Legislativ.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer senin Simte ca 14°C
Umiditate 65%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
19°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%