Un deținut de 23 de ani a decedat după ce a fost rănit prin împușcare în timpul unei tentative de evadare din curtea Judecătoriei Strășeni. Incidentul s-a produs astăzi, iar circumstanțele sunt investigate de autorități.
Potrivit Poliției, tânărul executa o pedeapsă pentru huliganism și fusese escortat de angajații Inspectoratului de Poliție Călărași la Judecătoria Strășeni, unde era cercetat într-un alt dosar penal, tot pentru huliganism.
Conform informațiilor preliminare, în timp ce se afla sub escortă, deținutul ar fi încercat să evadeze, escaladând gardul din curtea instanței. În timpul intervenției, unul dintre polițiști a tras un foc de avertisment.
Din motive care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, proiectilul l-a rănit pe deținut. Echipajul medical solicitat de urgență la fața locului a constatat decesul tânărului.
Poliția anunță că au fost dispuse expertizele necesare și au fost inițiate procedurile legale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
De asemenea, în cadrul anchetei va fi verificat dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 218 privind modul de aplicare a forței fizice și a mijloacelor speciale de către polițiști, inclusiv articolele 9 și 10 referitoare la utilizarea acestora.

