12°C
Câțiva nori
Top știri

De când încep compensațiile la căldură în acest an

Ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, a anunțat că statul va achita și în acest an compensații la căldură pentru consumatorii casnici. Măsura va intra în vigoare începând cu luna noiembrie, odată cu debutul sezonului de încălzire, a precizat oficialul, potrivit ipn.md.

Cu siguranță vom fi aproape de cetățeni, iar compensațiile vor începe din luna noiembrie”, a declarat Alexei Buzu.

Deocamdată, ministrul nu a oferit detalii privind criteriile de acordare a ajutoarelor, însă a subliniat că autoritățile își asumă responsabilitatea de a sprijini populația pe perioada rece a anului.

În ceea ce privește aprovizionarea cu lemne, ministrul mediului, Sergiu Lazarencu, a dat asigurări că acestea vor fi comercializate la prețurile din anul trecut. Oficialul a menționat că stocurile sunt suficiente și a dezmințit zvonurile privind scumpirile.

Rezerve pentru iarnă sunt destule, iar faptul că s-au scumpit lemnele este un fals. Prețul a rămas același”, a precizat Lazarencu.

Astfel, în timp ce prețul lemnelor rămâne neschimbat, cărbunele s-a scumpit cu 300 de lei într-un an, ajungând de la 4 800 de lei în 2024 la 5 100 de lei în acest an.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Câțiva nori Simte ca 11°C
Umiditate 83%
Vânt 10 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
12°C
0%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%