fbpx
25.7 C
Бэлць
marți, mai 7, 2024

Deputat PAS: De la preluarea puterii, guvernarea PAS a acționat în regim de pompier

Citește și:

Cea mai mare realizare a guvernării PAS, la doi ani de mandat, este faptul că țara a supraviețuit cu demnitate crizelor generate de războiul din Ucraina. Declarația aparține deputatului PAS, Vitali Gavrouc, potrivit căruia de la preluarea puterii, guvernarea PAS a fost nevoită să acționeze în regim de pompier pentru a gestiona crizele multiple care s-au abătut asupra Republicii Moldova, notează IPN.

Potrivit deputatului Vitali Govrouc, de la preluarea puterii de către PAS s-au succedat evenimente geopolitice nefaste care au complicat actul guvernării. Criza energetică și creșterea galopantă a prețurilor sunt doar câteva dintre consecințele războiului din Ucraina care s-au abătut asupra Republicii Moldova. Potrivit parlamentarului, miza partidului de guvernare este acum consolidarea societății în jurul dezideratului integrării europene.

Atunci când am venit la guvernare nu era nici războiul din Ucraina, nici criza energetică. Respectiv, toate resursele care au fost identificate, au fost redirecționate spre rezolvarea crizei. De fapt, guvernarea PAS a îndeplinit funcția de pompier într-o situație extraordinară de criză și în acest context aș spune că cea mai importantă reușită este că Republica Moldova a supraviețuit ca stat și a supraviețuit cu demnitate, cu reziliență. Eu cred că noi am consolidat într-o măsură mai mare societatea. Ne dorim consolidarea opiniei publice în direcția clară aleasă de Republica Moldova, care este Uniunea Europeană”, a spus deputatul PAS, Vitali Gavrouc, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Deputatul a comentat datele ultimului sondaj de opinie publică, realizat la comanda Institutului pentru Politici și Reforme Europene. Potrivit sondajului, 60% dintre cetățenii Republicii Moldova își doresc aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, 51% dintre participanții la sondaj consideră că Republica Moldova va deveni stat membru UE în următorii 10 ani.

„Noi țintim să avem cifre și mai mari, noi ne-am dori și o coagulare a forțelor politice în acest sens și asta încă nu ne-a reușit sută la sută. Nu știu dacă este vina PAS-ului atunci când alte forțe politice susțin țara agresoare, dar eu sunt sigur că acest procent de susținere a direcției spre UE va crește în continuare. Pentru că încep să dea roade toate investițiile Uniunii Europene și României în Republica Moldova, inclusiv în regiunile care istoric erau mai tentate să fie orientate spre Est. Cred că în curând vom culege roadele și unei percepții de schimbare a mentalității, în special la cei tineri”, a mai spus parlamentarul.

La 11 iulie s-au împlinit doi ani de la preluarea guvernării de către Partidul Acțiune și Solidaritate. La 11 iulie 2021, în urma alegerilor parlamentare anticipate, formațiunea condusă de Igor Grosu a obținut 63 de mandate în Parlament din totalul de 101.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Moldova sub Cod Galben: Instabilitate atmosferică în toată țara

Meteorologii au emis un Cod Galben de instabilitate atmosferică. Data emiterii: 07.05.2024, ora 13:00 Intervalul de timp: 07.05.2024, ora 14:00 -...

/VIDEO/ Asociațiile blocurilor locative pot primi bani pentru eficientizarea energetică a clădirilor

Proprietarii de apartamente pot beneficia de bani prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial la renovare energetică a...
  sursa: cursbnm.md