17°C
Cer fragmentat
Top știri

Directorul„Moldovagaz”:„Tarifele la gaz ar putea crește, avem o majorare cu 90-110 dolari la prețul de achiziție”

Tarifele la gazul natural pentru consumatori ar putea crește din nou, admite directorul companiei „Moldovagaz”, Vadim Ceban, în condițiile în care a crescut prețul de achiziție a acestuia. Anterior, tot Ceban spunea că nu există premise de micșorare a tarifului la gazele naturale, pentru că Moldovagaz înregistrează devieri pe care trebuie să și le recupereze, scrie agrotv.md.

Potrivit oficialului, aprilie este luna în care consumul de gaze naturale este, în continuare, unul mare, iar prețul – unul ridicat.

Vadim Ceban, șeful MoldovaGaz: „Dacă va fi nevoie, desigur că noi ne vom adresa pentru o ajustare a prețurilor. Dar, deocamdată, este devreme. Potrivit prognozelor, prețul mediu de achiziție pentru acest an va fi peste 700-730 de dolari, o creștere cu 90-110 dolari. De aceea, este evident că trebuie să venim cu o ajustare a prețurilor, dar noi nu ne grăbim, deoarece nu știm care va fi dinamica și indexul în lunile mai – iunie, când consumăm 30 de milioane – 40 de milioane de metri cubi de gaz”.

Anterior, vicepremierul Andrei Spînu spune că dacă Gazprom va decide să sisteze livrarea gazului, autoritățile au pregătit deja scenarii alternative. 

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Da, s-ar putea să fie acest preț, pentru că, conform formulei care este în contractul cu Gazprom, prețul pentru luna următoare se stabilește conform unei medii a prețului pentru lunile precedente. Și formula se va schimba, este adevărat. Respectiv, prețurile care sunt acum, în martie, vor influența prețul de achiziție pentru aprilie. A început războiul în țara vecină, ca, în anumite zile, să avem prețuri la gaze de 3800 de dolari per mia de metri cubi. Prețul la gaz a început să scadă. Urmează ca, în zilele următoare, să avem claritate. Pentru luna aprilie nu se prevăd anumite majorări de tarif”.

În prezent, consumatorii casnici achită 15,18 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, luna martie fiind ultima lună în care Guvernul mai asigură compensarea parțială a tarifului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer fragmentat Simte ca 16°C
Umiditate 47%
Vânt 21 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%