12°C
Nori împrăștiați
Top știri

/DOC/ Din 2024, alocațiile pentru veterani și familiile acestora vor fi majorate

Începând cu anul viitor, alocațiile pentru veterani și familiile acestora vor fi majorate. Parlamentul a adoptat joi, 28 decembrie, în prima și a doua lectură, un proiect de lege în acest sens, scrie zdg.md. 

481.2023.ro by Milena Onisim

 

Astfel, conform unui comunicat al Parlamentului, veteranii de război care au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova, persoanele care au luptat în Afganistan, participanții la cel de-al Doilea Război Mondial, precum și persoanele care au rămas cu dizabilități în urma acestor conflicte, vor primi alocații mai mari cu 250 de lei, de la 1 ianuarie 2024.

De majorare vor beneficia și soții / soțiile veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, precum și unul dintre părinții participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței R. Moldova.

Conform autorităților, pentru alocațiile majorate, în bugetul de stat pe anul 2024 vor fi alocate 82 de milioane de lei.

De prevederile aceste inițiative legislative vor beneficia 26 910 persoane, se mai spune în comunicat. 21 419 au luptat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova. 5 351 au participat la acțiunile de luptă din Afganistan, iar 140 de persoane sunt participanți la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foști deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, persoane antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Nori împrăștiați Simte ca 11°C
Umiditate 75%
Vânt 7 km/h NV
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
12°C
0%
Mie
15°C
70%
Joi
15°C
20%
Vin
16°C
0%
Sâm
17°C
0%