13°C
Cer senin
Top știri

Doi bărbați au fost reținuți de CNA, după ce ar fi promis să soluționeze un dosar de contrabandă în schimbul la 15 000 de euro

Doi bărbați au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi promis unui tânăr că pot interveni pe lângă procurorii care gestionează un dosar de contrabandă pentru a-i determina să recalifice infracțiunea incriminată în una mai ușoară. Pentru aceasta, bănuiții i-ar fi cerut 15 000 de euro.

Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi purtat mai multe negocieri cu persoana cercetată pentru contrabandă, cerând de la aceasta inițial 9000 de euro, iar ulterior alte 6200 de euro. Bănuiții și-ar fi primit banii în două tranșe, susținând că vor rezolva problema.

La data de 30 iunie curent, procurorii și ofițerii CNA au inițiat o cauză penală pentru trafic de influență, iar în această dimineață au efectuat percheziții la domiciliile celor doi bănuiți. Ambii au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolatorul CNA.

În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 12°C
Umiditate 66%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
13°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%