27°C
Nori împrăștiați
Top știri

Doi copii intoxicați cu monoxid de carbon la Ceadîr-Lunga

Doi copii au ajuns la spital după ce au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, într-un caz produs în seara zilei de 21 aprilie 2026, într-o locuință din orașul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 22:02. Potrivit informațiilor preliminare, minorii, în vârstă de 10 și 12 ani, s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o coloană pe gaz utilizată pentru încălzirea apei, instalată în baie.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă, care a acordat primul ajutor și a transportat copiii la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, starea acestora este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate de specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), s-a stabilit preliminar că incidentul s-ar fi produs din cauza unei defecțiuni tehnice a coloanei de gaz, care a dus la eliminarea monoxidului de carbon în încăpere.

În acest context, IGSU avertizează cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate la utilizarea instalațiilor de încălzire. Oamenii sunt îndemnați să verifice atent echipamentele pe gaz înainte de utilizare și să se asigure că acestea nu prezintă defecțiuni.

Totodată, este important ca încăperile să fie aerisite corespunzător, iar canalele de ventilare să nu fie blocate. Specialiștii recomandă evitarea utilizării instalațiilor defecte sau improvizate.

În cazul apariției unor simptome precum amețeli, greață sau dureri de cap, cetățenii sunt îndemnați să părăsească imediat încăperea și să solicite ajutor la Serviciul 112.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 26 de situații de risc.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
27 °C
Nori împrăștiați Simte ca 26°C
Umiditate 32%
Vânt 12 km/h S
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
26°C
0%
Mar
26°C
0%
Mie
18°C
100%
Joi
23°C
0%
Vin
25°C
0%