19°C
Cer fragmentat
Top știri

Două colegii agroindustriale din nordul țării vor beneficia de suportul Uniunii Europene pentru a-și moderniza laboratoarele tehnico-didactice

Două colegii agroindustriale din nordul țării vor beneficia de suportul Uniunii Europene pentru a-și moderniza laboratoarele tehnico-didactice

Colegiile Agroindustriale din orașul Râșcani și localitatea Grinăuți, vor beneficia de suportul Uniunii Europene pentru a-și moderniza laboratoarele tehnico-didactice. Proiectele investiționale prezentate de cele două instituții de învățământ și cercetare în domeniul agroindustrial au fost aprobate în cadrul ședinței Grupului de lucru privind evaluarea programelor  investiționale din domeniul horticol, organizată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).

Proiectele presupun investiții totale de aproximativ 1,7 milioane de euro pentru modernizarea bazei didactico-materiale cu profil horticol, achiziții de utilaje horticole pentru plantare și recoltare, precum și pentru înființarea loturilor didactice.

Astfel, valoarea totală a proiectului investițional de la Colegiul Agroindustrial din Râșcani, constituie aproximativ 700 mii de euro. Banii vor fi oferiți pentru edificarea și dotarea laboratorului didactic „Procesarea și Controlul calității uleiurilor eterice, înființarea loturilor didactico-demonstartive de plante etero-oleagenoase și achiziția de utilaje horticole pentru plantarea și recoltarea plantelor etero-oleagenoase.” Contribuția instituției de învățământ fiind de 51%.

Investiția totală la Colegiul Agroindustrial „Gheorghe Răducan” din Grinăuți constituie aproximativ un milion de euro. Banii vor fi oferiți pentru crearea laboratorului tehnico-didactic în mecanică agricolă și dotarea laboratorului de microbiologie. Instituția de învățământ participă cu 54% din valoarea proiectului.

Scopul proiectelor este de a spori calitatea și relevanța învățământului profesional tehnic în domeniul cultivării și valorificării plantelor etero-oleaginoase, orientat spre cerințele economiei naționale, precum și de a instrui calitativ specialiștii din sectorul horticol.

Ambele instituții de învățământ profesional tehnic își asumă obligațiunea să implementeze proiectele până în anul 2024.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram. 

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer fragmentat Simte ca 18°C
Umiditate 35%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1033 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
19°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
20°C
0%