17°C
Cer senin
Top știri

Droguri de peste 700 000 de lei, confiscate de oamenii legii. Printre traficanți- un minor

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii antidrog ai INI și ai Direcției Generale Urmărire Penală, au destructurat o rețea de comercializare de droguri, estimate pe piața neagră la circa 700.000 lei.


Mai exact, oamenii legii au ridicat de la grupul infracțional care activa din 2022 circa 1,5 kg de marijuana și PVP (cristale albe, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului).

Cei șapte membri ai rețelei de traficanți de droguri au fost reținuți, în timp ce plasau drogurile în ascunzișuri, pentru preluarea lor de către clienții care le comandaseră pe internet, în magazinul virtual al acestora. Printre cei reținuți se regăsește o femeie și un minor ucrainean cercetat acum în libertate, cu rol de curier al partidelor de droguri din Ucraina. În privința acestuia a fost aplicată interdicția de părăsire a localității. Membrii grupului au vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS în privința a șase din ei a fost aplicat arestul pentru 30 de zile.

Pentru acumularea probelor concludente, învinuiții au fost monitorizați timp de două luni, care au relevat inclusiv faptul că aceștia purtau arme pneumatice, în scopul opunerii rezistenței față de oamenii legii. Urmărirea penală continuă, timp în care persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 71%
Vânt 5 km/h NE
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
16°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
18°C
0%