19°C
Câțiva nori
Top știri

Dronă neidentificată suspectată în zona Săiți–Tocuz. Poliția de Frontieră investighează

MAE convoacă ambasadorul Rusiei după survolul ilegal al unei drone în spațiul aerian moldovenesc. Chișinăul transmite protest diplomatic

O patrulă mobilă a Poliției de Frontieră a raportat, în noaptea de 19 noiembrie 2025, detectarea sunetului unui aparat de zbor neidentificat, posibil o dronă, la aproximativ 2.000 de metri de linia frontierei de stat, pe direcția Săiți (RM) – Lesnoe (UA). Potrivit informațiilor operative, aparatul s-ar fi deplasat la o altitudine de până la 100 de metri, pe traseul Alexandrovca (UA) – Săiți (RM), ulterior îndreptându-se spre Tocuz și Opaci.

Autoritățile de frontieră din Republica Moldova au informat partea ucraineană, care a confirmat că pe teritoriul Ucrainei a fost observată o dronă fără încărcătură explozivă. Aparatul de zbor a dispărut ulterior de pe radarul structurilor ucrainene. Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu a confirmat survolarea spațiului aerian național.

În baza acestor informații, Poliția de Frontieră a inițiat măsurile procedurale prevăzute de legislație, iar zona pe unde s-ar fi deplasat drona este în curs de verificare. Până în acest moment, nu au fost identificate obiecte sau resturi care să reprezinte un risc pentru cetățeni.

Poliția de Frontieră anunță că rămâne în contact permanent cu instituțiile naționale și cu partenerii internaționali, continuând să asigure monitorizarea, supravegherea și securitatea frontierei de stat.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Câțiva nori Simte ca 18°C
Umiditate 44%
Vânt 14 km/h NE
Presiune 1032 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
19°C
0%
Vin
18°C
0%
Sâm
17°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
17°C
0%