9°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Dronă prăbușită pe un bloc din Galați: explozie și incendiu la etajul 10. Zeci de persoane evacuate

O dronă s-a prăbușit, vineri dimineață, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând o explozie urmată de un incendiu puternic într-un apartament situat la etajul 10. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobil, iar două persoane au fost transportate la spital cu răni ușoare, potrivit agerpres.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei 02:00, iar autoritățile au emis imediat mesaj RO-ALERT pentru populație. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, drona s-a prăbușit pe acoperișul blocului, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament de la etajul 10.

„Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat”, au transmis reprezentanții ISU Galați.

Incendiul a fost lichidat după intervenția echipajelor ISU, SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță și Poliției. Ulterior, autoritățile au confirmat că patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: două au fost transportate la spital cu traumatisme ușoare, iar alte două persoane, care au suferit atacuri de panică, au primit îngrijiri la fața locului.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că, în noaptea de joi spre vineri, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Potrivit MApN, unul dintre aparatele de zbor a fost monitorizat de radare până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe blocul de locuințe.

Specialiștii Serviciului Român de Informații au stabilit că întreaga încărcătură explozivă a dronei a detonat în momentul impactului.

Pentru siguranța populației, zona a fost securizată de forțele MAI, MApN și echipele specializate ale SRI, iar traficul rutier a fost restricționat pe ambele sensuri ale străzii Brăilei, între intersecțiile cu străzile Roșiori și Traian.

„Am auzit o bubuitură puternică. Ne-a trezit din somn și am fugit să ne luăm strictul necesar”, a declarat o locatară a blocului afectat.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat după finalizarea operațiunilor de evacuare și stingere a incendiului. Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 8°C
Umiditate 73%
Vânt 9 km/h N
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
9°C
0%
Lun
11°C
0%
Mar
9°C
20%
Mie
10°C
0%
Joi
7°C
0%