Deputații au votat pentru stabilirea interdicției de a edifica construcții capitale în spațiile verzi ale localităților urbane și rurale. Un proiect în acest sens a fost aprobat, în prima lectură, cu votul a 56 de parlamentari.
În nota informativă, autorii documentului stipulează că aceste modificări legislative sunt necesare, pentru a stopa actele de corupție și de protecționism.
Astfel, administrația publică locală va putea emite doar autorizații pentru amplasarea obiectivelor şi instalațiilor compatibile cu spațiile verzi, şi anume a celor pentru practicarea sportului, jocurilor şi odihnei, sau a obiectivelor cu caracter cultural-artistic și unități comerciale mobile.
De asemenea, proiectul prevede și modificarea Codului contravențional, pentru sancționarea faptelor de construcție sau amplasare neautorizată a obiectivelor pe teritoriul spațiilor verzi, proprietate publică. Așadar, Codul contravențional a fost completat cu un articol, care prevede amenzi pentru cei care încalcă legislația. Mărimea contravenției pentru persoanele fizice variază de la 60 la 90 unități contravenționale. De asemenea, persoanele cu funcții de răspundere riscă amenzi în valoare de la 210 la 270 unități contravenționale, iar, pentru persoanele juridice, mărimea contravenției variază de la 240 la 300 de unități contravenționale.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.