10°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Escrocherie de 189 de mii de lei la Bălți. Victima a fost sunată de falși reprezentanți ai Poliției și ai unei instituții de stat

Un bărbat de 26 de ani a rămas fără 189 de mii de lei după ce a fost contactat de persoane necunoscute care s-ar fi prezentat drept reprezentanți ai unor instituții ale statului. Cazul s-a produs la Bălți, în perioada 4–7 septembrie, și a fost raportat ulterior Poliției.

Potrivit oamenilor legii, suspecții s-ar fi prezentat inclusiv drept reprezentanți ai Poliției și ai Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Aceștia i-ar fi spus victimei că investighează presupuse tranzacții ilegale cu mijloace financiare.

Sub acest pretext, bărbatul ar fi fost convins să transfere 189.000 de lei într-un cont bancar indicat de persoanele care l-au contactat.

Poliția anunță că, în ultimele 24 de ore, au fost raportate două cazuri de escrocherie telefonică, ambele comise anterior. Prejudiciul total declarat de cele două victime se ridică la 331.000 de lei.

În același timp, potrivit Poliției, vigilența cetățenilor a permis dejucarea a 61 de tentative de escrocherie, înainte ca persoanele vizate să transfere bani.

Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu comunice date bancare, coduri de acces sau alte informații confidențiale și să nu transfere bani la solicitarea unor persoane necunoscute, indiferent de instituția pe care acestea pretind că o reprezintă. Persoanele care primesc astfel de apeluri sunt îndemnate să încheie conversația și să sesizeze Poliția la 112.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram. Dacă dețineți informații suplimentare, nu ezitați să ne contactați.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 9°C
Umiditate 94%
Vânt 8 km/h NV
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
11°C
100%
Dum
14°C
0%
Lun
15°C
0%
Mar
10°C
0%
Mie
10°C
100%