Moldovenii care decid să revină în țară din diasporă vor beneficia de facilități extinse, după ce Parlamentul a votat, în lectura a doua, un proiect de lege ce modifică cadrul legal privind repatrierea bunurilor.
Inițiativa legislativă aparține deputaților din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” – Valeriu Robu, Alic Baraboi, Ana Butucea, Ilie Ionaș și Mihail Druță – care au experiență de muncă peste hotare.
Modificările propuse vizează în special condițiile de acordare a scutirii de plata drepturilor de import pentru automobile. Astfel, plafonul de vârstă al autovehiculelor eligibile va fi majorat de la 9 la 10 ani, valoarea maximă acceptată va crește de la 400.000 la 550.000 de lei, iar capacitatea cilindrică va fi extinsă de la 2.500 cm³ la 3.000 cm³.
Totodată, cetățenii care revin cu traiul în Republica Moldova vor putea introduce în țară obiecte de uz personal fără achitarea drepturilor de import, în limitele indicate în cererea depusă la Serviciul Vamal. Beneficiarii vor semna o declarație pe propria răspundere prin care își asumă obligația de a rămâne în țară timp de trei ani, în calitate de rezidenți.
„Prevederile proiectului au drept scop facilitarea revenirii în țară a propriilor cetățeni, ceea ce va avea un impact pozitiv, complex, atât social, cât și economic”, se menționează în nota de fundamentare a documentului.
Amintim că, în anul 2022, Parlamentul a adoptat Legea privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în țară, însă termenul de aplicare a facilităților a expirat la 1 octombrie 2025. Până în prezent, aproximativ 400 de persoane au beneficiat de aceste scutiri.
Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

