13°C
Cer fragmentat
Top știri

Foișor amenajat de părinți în ograda unei grădinițe pe timp de carantină

Fără mănuși, dar și fără de măști medicinale de protecție, așa au fost surprinși mai mulți părinți în curtea Grădiniței-Creșe Nr. 2 Spicușor din Bălți. Aceștia executau lucrări de montare a unui foișor în curtea instituției preșcolare. Imaginile au fost trimise redacției TV Nord de către un martor ocular, care a solicitat anonimatul. Acesta susține că lucrările au avut loc pe 19 și 20 martie curent.

Potrivit sursei, materialele de construcție a foișorului au fost oferite de către un donator local și ar valora peste 25 de mii de lei. Aportul părinților fiind cel de a asambla construcția din lemn.

Am încercat să aflăm mai multe detalii despre această construcție, precum și de ce părinții nu au fost echipați corespunzător, însă directorul Grădiniței-Creșe, Alina Melenciuc, a negat implicarea părinților, iar atunci când a fost anunțată că deținem probe media, doamna Melenciuc a întrerupt discuția și a închis telefonul.

Unul dintre părinții ai cărui copil frecventează Grădinița-Creșă nr.2 Spicușor, ne-a expediat sub protecția anonimatului un print-screen dintr-o discuție de grup dintre părinții și directoarea instituției. În mesaj, directorul laudă acțiunile părinților și îi îndeamnă să se implice cât mai activ.

Reprezentanții Direcției Educație Bălți nu ne-au răspuns la apel pentru a ne oferi o reacție în acest caz.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer fragmentat Simte ca 12°C
Umiditate 68%
Vânt 11 km/h NE
Presiune 1035 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
13°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
18°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%