Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei averi nejustificate în mărime de 892.985,45 lei în cazul lui Adrian Albu, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Potrivit ANI, diferența substanțială a fost identificată între averea dobândită de deputat și membrii familiei sale, pe de o parte, și veniturile oficiale și cheltuielile acestora, pe de altă parte. În calcul au fost incluse venituri din salarii, înstrăinări de bunuri mobile și imobile, credite, donații, chirii, precum și mai multe tranzacții imobiliare efectuate în perioada verificată.
Controlul a fost inițiat în mai 2023, în baza unei sesizări din oficiu formulate după examinarea unei investigații jurnalistice privind achizițiile de bunuri imobile ale familiei Albu, ale căror costuri ar fi depășit veniturile oficiale pentru anul 2022. Ulterior, dosarul a fost conexat cu o altă sesizare pe același subiect, iar controlul a fost extins și asupra membrilor familiei, conform legii.
ANI mai reține și declararea necorespunzătoare a averii și intereselor personale, inclusiv:
- indicarea eronată a valorii acțiunilor deținute de soția deputatului la o societate pe acțiuni;
- neincluderea, în unele declarații de avere, a calității de fondator cu cotă parte în capitalul social al unui SRL deținut de soția acestuia.
În punctul său de vedere transmis ANI, Adrian Albu a susținut că toate mijloacele financiare au proveniență legală, invocând economii acumulate, venituri din muncă peste hotare, donații de la rude și venituri din chirii, precum și faptul că unele omisiuni din declarații ar fi fost comise din neatenție și nu ar indica o intenție de a ascunde averea. ANI a examinat argumentele și documentele prezentate, dar a concluzionat că acestea nu înlătură diferența substanțială stabilită în cadrul controlului.
În baza constatărilor, inspectoarea de integritate a dispus următoarele măsuri:
- transmiterea cauzei în instanța de judecată pentru confiscarea averii nejustificate, în condițiile Legii nr. 132/2016;
- încetarea mandatului și a raporturilor de muncă sau de serviciu ale lui Adrian Albu, potrivit art. 34 alin. (3) din aceeași lege;
- decăderea din dreptul de a ocupa orice funcție publică sau de demnitate publică prevăzută la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 133/2016, pe o perioadă de 3 ani, cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa astfel de funcții.
Actul de constatare urmează să fie comunicat deputatului în termen de 5 zile de la emitere. Fostul deputat are dreptul să conteste documentul în termen de 30 de zile la Curtea de Apel Centru din Chișinău. Decizia definitivă privind confiscarea averii și menținerea sau anularea măsurilor dispuse va aparține instanței de judecată.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

