/FOTO/ 12 600 de țigarete tăinuite în tavanul unui microbuz, depistate de cățelușa de serviciu a vămii

Citește și:

La pista de control ieșire a postului vamal Costești, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport de model “Mercedes-Benz Sprinter”, care se deplasa spre Franța.

Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 43 de ani, cât și pasagerii microbuzului au comunicat că transportă doar bunuri personale.

În baza suspiciunilor apărute, a fost dispus un control fizic detaliat al mijlocului de transport și bunurilor transportate, cu implicarea inspectorului chinolog al Vămii și a patrupedei de serviciu, Dona. În rezultat, patrupeda Dona a reacționat pozitiv la posibila prezență a produselor de tutun, în tavanul mijlocului de transport.

- Advertisement -

Drept urmare, au fost întreprinse acțiuni amănunțite de verificare, efectuate de funcționarii vamali și angajații IGPF, iar în rezultat, au fost depistate 630 pachete de țigări de diferite mărci, tăinuite sub tapițeria tavanului mijlocului de transport, cu intenția de a fi transportate ilicit peste frontiera vamală.

Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar șoferul riscă să fie sancționat, în conformitate cu art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...
  sursa: cursbnm.md