Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs în seara zilei de joi, în satul Obreja Nouă, raionul Fălești. Motocicleta pe care se afla era condusă de un minor de 17 ani, care nu deținea permis de conducere.
Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 20:25. Din cercetările preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că motociclistul ar fi început o manevră de depășire într-o intersecție, fără să se asigure corespunzător.
În acel moment, motocicleta a intrat în coliziune cu un automobil Opel, condus de un bărbat de 44 de ani, care efectua regulamentar manevra de virare la stânga.
În urma impactului, motociclistul de 17 ani și pasagerul său, în vârstă de 16 ani, au suferit mai multe traumatisme și au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Fălești.
Din nefericire, adolescentul de 16 ani a decedat din cauza rănilor suferite.
Oamenii legii au inițiat un proces penal și continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Poliția îndeamnă părinții să nu le permită minorilor să conducă motociclete sau alte mijloace de transport. Conducerea unui vehicul de către un copil fără permis și fără pregătirea necesară reprezintă un pericol atât pentru acesta, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

