Primele 40 de gospodării din satul Gîrbova, raionul Ocnița, au fost conectate la noul apeduct, construit în cadrul Programului Național „Satul European”. La rețea au fost racordate și două instituții publice: grădinița și Oficiul Medicilor de Familie. Pentru realizarea proiectului, din bugetul de stat au fost alocate peste 8,7 milioane de lei.





Locuitorii satului s-au confruntat ani la rând cu lipsa apei, în special în perioada verii, când fântânile secau. Noua infrastructură urmează să asigure acces la apă pentru mai multe gospodării și instituții din localitate.
Lucrările s-au desfășurat în perioada septembrie 2025 – octombrie 2026 și au inclus construcția a 10,8 kilometri de rețele de apeduct, forarea unei sonde arteziene, instalarea a două castele de apă cu o capacitate de 50 de metri cubi fiecare, construcția unei stații de pompare și montarea unui sistem de dezinfectare a apei.
Potrivit informațiilor prezentate în cadrul programului „Satul European”, investiția a fost finanțată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, suma alocată fiind de 8.728.335,74 lei.
Primarul satului Gîrbova, Iurie Seinic, a declarat că autoritățile locale își propun să extindă numărul beneficiarilor în următoarele luni.
„După ani de așteptare, în care oamenii s-au confruntat cu lipsa apei, astăzi facem un pas important spre normalitate. Primele 40 de gospodării, precum și două instituții publice – grădinița și Oficiul Medicilor de Familie – sunt deja conectate la noul apeduct”, a declarat edilul.
Potrivit acestuia, până la sfârșitul anului 2026, autoritățile își propun să conecteze încă 180 de gospodării și trei instituții publice.
În total, infrastructura realizată în prima etapă este destinată să deservească 220 de gospodării, cinci instituții comunitare și șase agenți economici.
Primarul a precizat că proiectul tehnic prevede două etape de implementare, dintre care prima a fost realizată.
Autoritățile locale caută în prezent surse de finanțare pentru construcția a încă aproximativ opt kilometri de apeduct, necesari pentru extinderea rețelei în întreaga localitate.
Satul Gîrbova are peste 1.100 de locuitori, dintre care aproximativ 140 sunt copii.
Anterior, în cadrul primei ediții a Programului Național „Satul European”, la Gîrbova a fost renovată și dotată Casa de cultură.
Pentru lucrări au fost alocate 1.847.015,91 lei din bugetul de stat, iar contribuția administrației publice locale a constituit 12.833,49 lei.
Clădirea a beneficiat de reparații interioare, înlocuirea geamurilor și ușilor și renovarea celor două săli de evenimente. Instituția a fost dotată și cu 300 de fotolii teatrale.
În prezent, spațiile sunt utilizate de ansamblurile artistice locale, de elevii Școlii de Arte „Teodor Negară” din Ocnița și de participanții la activitățile culturale ale comunității.