16°C
Nori împrăștiați
Top știri

/FOTO/ Circa 5 tone de alcool, ridicate de polițiștii de frontieră din nordul țării. Doi bărbați, reținuți

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au reținut în flagrant doi conaționali, suspectați de implicare în operațiuni ilegale cu alcool. Activitatea frauduloasă a acestora, cât și a altor complici, a fost documentată pe parcursul a patru luni.

În rezultatul cercetărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi cetățeni moldoveni, cu vârste de 33 și 22 de ani, prin întelegere prealabilă cu alte persoane, au inițiat o activitate de transportare, păstrare, comercializare, depozitare și scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor supuse accizelor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Fiecare persoană își avea rolul bine derminat în comiterea infracțiunii.

În data de 30 noiembrie 2023, în urma măsurilor speciale de investigații, în flagrant au fost reținuți tinerii moldoveni, care dintr-un camion cu semiremorcă, având loc special amenajat, tăinuit, depozitau substanță lichidă cu miros specific de alcool, în vase cu volumul de 200 litri fiecare. Circa 5 tone de alcool au fost depistate. Preliminar, valoarea mărfii este estimată la aproximativ 1000000 lei.

Pe cazul dat, sub conducerea Procuraturii raionului Ocnița, a fost pornită cauza penală. Cercetările continuă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Nori împrăștiați Simte ca 16°C
Umiditate 53%
Vânt 12 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
20%
Mie
15°C
70%
Joi
15°C
20%
Vin
16°C
0%
Sâm
17°C
0%