11°C
Cer senin
Top știri

/FOTO/ Președintele Raionului Glodeni, împreună cu 9 primari, părăsește PSDE. Au aderat la partidul lui Chicu

Ion Cojocari, președintele raionului Glodeni a plecat de la Partidul Social Democrat European (PSDE) și a aderat la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) condus de ex-prim ministrul R. Moldova, Ion Chicu. 

Alături de acesta s-au alăturat PDCM și alți 9 primari din raion.

„Mulțumesc colegilor din OT Glodeni, pentru încredere, Domnului Președinte Ion Cojocari și celor 9 primari care au venit cu inițiativa de a adera. Indiferent de reacția pe care o au astăzi unii politicieni, care manipulează pe marginea acestui eveniment, PDCM va continua acest proces de consolidare și extindere în toată țara”, a declarat Chicu.

Decizia a fost dur criticată de Partidul Social Democrat European.

„Regretăm trecerea unor colegi din PSDE Glodeni, în frunte cu Ion Cojocari, anterior pro-români și pro-europeni convinși, către un partid loial Kremlinului. Un partid condus de fostul prim-ministru care a umilit deschis România, care a primit ajutorul oferit de statul român sub podul de la Telecentru.

Să fii președinte de Consiliu Raional într-un raion unde avem un număr considerabil de cetățeni moldoveni de etnie ucraineană și să aderi la un partid pro-Putin este o umilință și, suntem convinși, că alegătorii vor taxa acest comportament, la viitoarele alegeri locale din toamna anului curent.

Consiliul raional Glodeni a beneficiat de-a lungul timpului de ajutor substanțial oferit de Consiliul județean Bistrița-Năsăud pentru reparația Liceului teoretic „Vasile Coroban”, a Spitalului raional, a stadionului raional din orașul Glodeni. Să accepți ajutor important din România, dar să te uiți în gură și în buzunarul urmașilor lui Putin este ingrat și specific centrului politic atât de aprig promovat la Chișinău.

Partidele autentice își formează și își cresc propriile echipe, nu racolează membri de la alte partide politice! Traseismul politic nu are ideologie politică și nici identitate”, este menționat într-un comunicat emis de PSDE.

Drep reacție, Ion Cojocari a declarat că România continuă să fie în continuarea țara lui de suflet.

„Nu băgați Țara mea de suflet România în jocurile voastre politice murdare, nu toți care au viziuni și păreri diferite sunt putiniști, hoți și bandiți.

Eu putinist!? râd și câinii de pe drum de la așa expresii”, a scris Cojocari într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
11 °C
Cer senin Simte ca 11°C
Umiditate 83%
Vânt 4 km/h N
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%