Centrul Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu Procuratura municipiului Bălți, desfășoară o amplă operațiune în nordul țării, în cadrul mai multor cauze penale care vizează fapte de corupție sistemică. În urma acțiunilor procesuale, doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia au fost reținuți pentru 72 de ore, iar alți 9 agenți publici au fost puși sub urmărire penală, având calitatea de bănuiți.
Potrivit informațiilor oficiale, urmărirea penală a fost inițiată în baza unor bănuieli rezonabile de corupere pasivă, presupusă a fi comisă în perioada februarie–mai 2025. Angajați ai Serviciului Patrulare al Secției Securitate Publică din cadrul IP Drochia sunt suspectați că ar fi pretins și primit sume de bani de la șoferi pentru a nu documenta contravențiile rutiere comise de aceștia.
În urma măsurilor speciale de investigație, au fost deschise 22 de dosare penale, iar ofițerii CNA efectuează percheziții la domiciliile și în automobilele persoanelor implicate. Toate acțiunile sunt desfășurate sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Bălți.
Autoritățile reamintesc că, potrivit legii, orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței de judecată.
Reprezentanții CNA au anunțat că vor reveni cu detalii după finalizarea acțiunii în teren.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

