Centrul Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Cahul, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce vizează fapte de corupție sistemică comise de angajați ai Serviciului Vamal.
Șapte funcționari vamali din cadrul posturilor Leușeni–Albița și Cahul–Oancea au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi pretins și primit sume de bani de până la 1000 de euro de la transportatori de pasageri și colete.
Potrivit materialelor cauzei, bănuiții, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi abuzat de funcția deținută, solicitând bani pentru a nu supune controlului vamal mijloacele de transport și pentru a permite introducerea pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor fără a fi vămuite.





În cadrul urmăririi penale au fost documentate mai multe episoade de pretindere și primire a mijloacelor bănești, inclusiv cu transmiterea sumelor sub controlul organului de urmărire penală, conform procedurilor legale. În urma perchezițiilor efectuate, cei șapte figuranți urmează a fi audiați și plasați în izolator.
Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea altor persoane implicate și consolidarea probatoriului. Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

