fbpx
12.8 C
Бэлць
sâmbătă, mai 4, 2024

/FOTO/ Semnat! Permisele de conducere din R.Moldova, recunoscute în Germania

Citește și:

În cadrul vizitei de lucru la Berlin a delegației Republicii Moldova, ministrul Ana Revenco a semnat Declarația comună de intenție între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Dezvoltării Digitale și Transport al Republicii Federale Germania, privind aspectele procedurale de transcriere a permiselor de conducere.

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova și Germaniei vor putea fi recunoscute reciproc pe teritoriul ambelor state, cu acceptarea examenului teoretic, urmând ca examenul practic să fie susținut în mod obligatoriu. La cererea autorităților, va fi nevoie de prezentat și un certificat medical de specialitate, care să confirme aptitudinile fizice și mentale.

Totodată, potrivit Declarației, vor fi supuse transcrierii permisele de conducere deținute de persoanele care au reședința obișnuită pe teritoriul Republicii Federale Germania (cel puțin 185 de zile pe an) pentru categoriile A1, A2, A, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D și DE. De asemenea, titularul permisului de conducere care urmează a fi convertit, va fi nevoit să suporte taxele interne stabilite de autorități.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Astăzi este ajunul Învierii Domnului

Paștele este o sărbătoare celebrată pe tot globul. Și, în timp ce unii oameni o sărbătoresc într-un mod familiar,...

/METEO/ Soare și cer senin. Cum va fi vremea astăzi, 4 mai

Vreme caldă și cer însorit prognozează pentru astăzi, 4 mai, Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Ploi nu se prevăd. Minima...
  sursa: cursbnm.md