15°C
Nori împrăștiați
Top știri

/FOTO/ Viceprim-ministru pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a depus jurământul de învestire în funcție

Oleg Serebrian, noul viceprim-ministru pentru Reintegrare, a depus jurământul pentru învestirea în funcție în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrei Natalia Gavrilița. Conducerea țării și-a exprimat încrederea că Oleg Serebrian are experiența necesară pentru a avansa în procesul de reglementare a diferendului transnistrean.
„Sunt convinsă că experiența diplomatică și buna cunoaștere a realităților din Republica Moldova, inclusiv a situației din regiune, vă vor ajuta să faceți față acestei noi provocări profesionale. Pentru noi, bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova, atât cei de pe malul drept, cât și cei de pe malul stâng, este foarte importantă. Sarcina noastră este de a identifica o soluție pașnică, diplomatică a conflictului transnistrean, care să respecte integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Maia Sandu.
„Vicepremierul Serebrian are o carieră lungă și este un diplomat experimentat, bine cunoscut de către partenerii externi. Fiind cumpătat, înțelept și balansat, deține calitățile necesare pentru a gestiona acest dosar complex, într-o perioadă atât de dificilă”, a menționat Natalia Gavrilița.
Imediat după ceremonia de învestire, Oleg Serebrian a fost prezentat echipei Biroului de Reintegrare. Noul vicepremier a declarat că este pregătit să facă față tuturor provocărilor:
„Într-adevăr, este un dosar complicat, cu multe aspecte sensibile în aproape toate domeniile: educație, sănătate, circulație, veterani etc. Urmează să întreprindem mai multe acțiuni în acest sens, de aceea contez foarte mult pe sprijinul echipei guvernamentale și a partenerilor externi”, a declarat Oleg Serebrian
Oleg Serebrian are o bogată experiență în domeniul diplomației. A ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului de Externe, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar și coordonator de programe internaționale. În perioada 2010-2015 a fost ambasador al Republicii Moldova în Franța, iar din 2015 până în 2022 a fost ambasador în Germania. Funcția pe care a deținut-o până la actuala numire, a fost cea de director al Institutului Diplomatic de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Nori împrăștiați Simte ca 15°C
Umiditate 75%
Vânt 7 km/h S
Presiune 1022 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
20%
Mie
15°C
0%
Joi
16°C
20%
Vin
16°C
83%
Sâm
15°C
0%