fbpx
10.7 C
Бэлць
duminică, mai 19, 2024

/FOTO/ ZEL Bălți mai are un rezident. Compania elvețiană va investi 1,5 milioane de euro

Citește și:

O companie din Elveția va investi în Zonei Economice Libere „Bălți” 1,5 milioane de euro.  Un acord investiționa în acest sens a fost semnat vineri, 15 octombrie, de către administratorul ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu, și de reprezentantul companiei elvețiene Schoeni, Daniel Schoeni.

Compania elvețiană va investi banii în construcția unei fabrici de procesare a fructelor și legumelor, cu suprafață de  două mii de metri pătrați, în subzona Ștefan Vodă.

Investitorul a devenit membru al subzonei ZEL din Ștefan Vodă în luna iulie 2021.

Potrivit administratorului ZEL „Bălți” scopul principal al proiectului este de a permite micilor producători agricoli din țară să transforme producția agricolă primară în produse cu valoare adăugată.

„Acest proiect investițional este foarte important nu doar la nivel regional, ci și național. Pe lângă faptul că este prima companie elvețiană care a decis să investească în Republica Moldova, aceasta va crea premiza unor alte  investiții într-un domeniu mai puțin explorat până acum – cel de prelucrare a producției agricole. Un aspect deloc de neglijat este și cel al creării a noi locuri de muncă în regiune”, a spus Marin Ciobanu,  administratorul ZEL „Bălți”.

La ceremonia de semnare a acordului de investiții au fost prezent și Sergiu Lazarencu, membru al Comisiei parlamentare Comisia Economie, buget și finanțe care a menționat importanța proiectului de investiții.

 „Decizia companiei elvețiene de a investi în Republica Moldova este una ce trebuie salutată și susținută. Este prima investiție serioasă în sud-estul țării, care va permite producătorilor agricoli din regiune să-și vândă la timp marfa. Din experiența mea în Administrația Publică Locală, îmi sunt bine cunoscute problemele cu care se confruntă fermierii, atunci când vine vorba de identificarea unor piețe de desfacere”, a declarat Sergiu Lazarencu, membru al Comisiei parlamentare Comisia Economie, buget și finanțe.

Acum în subzona Ștefan Vodă au loc lucrări de construcție a rețelelor inginerești și a infrastructurii. Se preconizează ca fabrica să fie deschisă în perioada mai-iunie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Premierul slovac Robert Fico este în stare stabilă, dar gravă

Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii din ţară, în urma...

Accident GRAV la intrare în orașul Ialoveni. Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident grav, produs la intrare...
  sursa: cursbnm.md