Fragmente ale unei drone au fost depistate joi, 24 septembrie 2026, în jurul orei 16:50, în extravilanul localității Briceni, la aproximativ 1.700 de metri în interiorul țării față de linia frontierei de stat. Descoperirea a fost făcută de o patrulă a Poliției de Frontieră, iar zona a fost imediat izolată pentru intervenția serviciilor specializate.
Potrivit Poliției de Frontieră, fragmentele au fost observate de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Briceni în timpul unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat.
La fața locului au fost solicitate subdiviziunile specializate, care urmează să examineze obiectele și să stabilească toate circumstanțele incidentului. Deocamdată, autoritățile nu au comunicat tipul dronei, proveniența acesteia sau circumstanțele în care fragmentele au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova.
Poliția de Frontieră anunță că monitorizează situația împreună cu celelalte autorități competente și menține legătura cu autoritățile din Ucraina. Informații suplimentare urmează să fie comunicate după examinarea zonei și a fragmentelor găsite.
Cetățenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să se adăpostească într-un loc sigur și să urmărească informațiile oficiale. Oamenii sunt rugați să nu se apropie de eventuale resturi de aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin 112.