Peste 3.800 de persoane au fost instruite de salvatori despre pericolul intoxicațiilor cu dioxid de carbon degajat în timpul fermentării vinului. Activitățile de prevenire au fost desfășurate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în perioada 17–23 septembrie.
Potrivit IGSU, salvatorii au efectuat 196 de vizite în localități și au verificat 1.367 de gospodării. În total, 3.808 persoane au primit recomandări privind măsurile de siguranță care trebuie respectate în această perioadă.
Salvatorii avertizează că în timpul fermentării vinului se degajă dioxid de carbon, un gaz incolor și inodor. Acumulat în beciuri sau în alte încăperi închise și insuficient ventilate, acesta poate provoca intoxicații grave și chiar deces.
Cetățenii sunt îndemnați să aerisească bine spațiile în care are loc fermentarea vinului și să nu intre în încăperi înainte de a se asigura că acestea sunt ventilate corespunzător. De asemenea, oamenii trebuie să evite aflarea îndelungată în astfel de spații.
IGSU atenționează că, dacă o persoană este găsită inconștientă într-o încăpere în care fermentează vinul, alte persoane nu trebuie să intre pentru a încerca să o salveze, deoarece se pot intoxica la rândul lor.
Acțiunile de informare sunt desfășurate împreună cu reprezentanții autorităților publice locale și ai structurilor teritoriale de asistență socială.
În cazul unei situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.