21°C
Cer senin
Top știri

Furau banii destinați alimentației copiilor. Vezi schema șefului unei întreprinderi municipale şi a trei agenți economici, reținuți de CNA

Furau banii destinați alimentației copiilor. Vezi schema șefului unei întreprinderi municipale şi a trei agenți economici, reținuți de CNA

Șeful unei întreprinderi municipale de alimentație publică din Chişinău şi trei agenți economici, au fost reținuți astăzi, 1 iunie, de ofițerii CNA, în cadrul unor dosare, pornite pe fapte de corupere pasivă şi activă.

Conform informațiilor, aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat în complicitate, trucând contracte de achiziționare a produselor alimentare pentru școlile și grădinițele din capitală, astfel cauzând prejudicii în proporții deosebit de mari bugetului  local.

„Cazul a fost documentat de CNA și procurori pe parcursul mai multor luni, timp în care au fost acumulate probe privind funcționarea unei scheme de corupție, organizată de șeful întreprinderii municipale în comun cu câțiva agenți economici. Potrivit datelor anchetei, funcționarul încheia cu agenții economici contracte de furnizare a alimentelor pentru instituțiile școlare și preșcolare, iar aceștia, drept recompensă, trebuiau să-i ofere un comision din fiecare contract semnat”.

Mai mult de atât, funcționarul le-ar fi sugerat complicilor săi să majoreze fictiv prețul de achiziție a produselor alimentare, iar diferența de preț să i-o dea lui. Din informațiile obținute, comisionul perceput de pe fiecare contract se ridica până la 25 la sută, iar transmiterea banilor avea loc chiar în biroul șefului.

„În procesul documentării cazului au fost constatate episoade de transmitere a mai multor sume de bani, acestea variind între 5000 de lei până la 18 000 de lei. Pentru acumularea altor probe, pertinente pentru cauză, CNA și procurorii anticorupție au efectuat, în această dimineață, 18 percheziții la mai multe adrese din mun. Chișinău”, spun responsabilii.

Prin urmare, acțiunile de urmărire penală îi vizează pe șeful întreprinderii și trei furnizori de produse alimentare pentru școlile și grădinițele din Chișinău.

„În cadrul perchezițiilor, ofițerii Centrului au ridicat diferite sume de bani, în lei și valută străină, de la persoanele supuse perchezițiilor, documente contabile, contracte și alte informații relevante pentru examinarea obiectivă și multilaterală a cazului. Funcționarul şi cei trei agenți economici au fost reținuți pentru 72 de ore şi au fost escortați la CNA pentru a fi audiați. Aceștia sunt bănuiți de corupere pasivă şi activă”, se mai arată în nota informativă a CNA.

În prezent, au loc şi alte acţiuni de urmărire penală pentru a elucida toate aspectele cazului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer senin Simte ca 20°C
Umiditate 44%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1030 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
21°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
17°C
0%