Garda de Coastă americană confiscă cocaină în valoare de 186 de milioane de dolari, în Atlantic şi Caraibe. 12 suspecţi, reţinuţi

Citește și:

Paza de Coastă a SUA a confiscat peste 14.153 de kilograme de cocaină în valoare de peste 186 de milioane de dolari, transmite CNN.

Autorităţile au declarat că drogurile au fost interceptate în timpul a nouă cazuri separate în apele internaţionale din Oceanul Atlantic şi Marea Caraibelor.

De asemenea, au fost reţinuţi doisprezece presupuşi contrabandişti, care vor fi urmăriţi penal, potrivit comunicatului, scrie news.ro.

- Advertisement -

„Contrabanda descărcată astăzi reprezintă expertiza profesională şi dedicarea agenţiilor de apărare şi de aplicare a legii din SUA care lucrează împreună pentru a combate fluxul de droguri ilicite prin regiunea Caraibelor către Statele Unite”, a declarat, într-un comunicat, locotenentul Peter Hutchison, ofiţerul de serviciu pentru aplicarea legii din cadrul Districtului şapte al Gărzii de Coastă. „Această muncă în echipă este imperativă pentru identificarea, interceptarea şi confiscarea navelor implicate în traficul ilicit şi reprezintă o dovadă a muncii asidue a acestor echipaje”, a mai afirmat el.

La nivel mondial, atât producţia, cât şi cererea de cocaină au crescut dramatic în ultimii doi ani, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite publicat în martie. Interceptările efectuate de agenţiile de aplicare a legii din întreaga lume au crescut, de asemenea, cu un record de aproape 2.000 de tone de cocaină confiscate în 2021, potrivit raportului

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Copilă dispărută din Cahul. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Actualizare 23 iunie: Fata a fost găsită și se află în afara oricărui pericol.  Aceasta a fost recunoscută de o...

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
  sursa: cursbnm.md