fbpx
13.8 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia prin Austria. Prețul gazelor naturale a scăzut

Citește și:

Grupul rus Gazprom a anunţat miercuri că va relua exporturile de gaze naturale spre Italia, după ce a reuşit să soluţioneze o dispută cu organismele de reglementare din Austria privind tranzitul acestora, transmite Reuters, citat de digi24.ro.

Anunţul este o veste bună pentru Italia, al doilea mare client european al Gazprom după Germania, care este mai dependentă decât majoritatea ţărilor europene de gazele naturale pentru funcţionarea centralelor sale electrice. Gazele ruseşti reprezintă aproximativ 10% din importurile Italiei, în scădere faţă de 40% înainte de războiul din Ucraina, în timp ce ponderea gazelor naturale venite din Algeria şi ţările nordice a crescut, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.

„Gazprom şi partenerii săi italieni au găsit o soluţie cu privire la formatul interacţiunii în condiţiile modificărilor de reglementare introduse de Austria la finele lunii septembrie”, a informat Gazprom într-un mesaj publicat pe contul său de Telegram. „Autoritatea de reglementare din Austria şi-a semnalat disponibilitatea de a confirma nominalizările de transport venite de la Gazprom Export, ceea ce permite reluarea livrărilor de gaze ruseşti pe teritoriul Austriei”, a adăugat grupul energetic controlat de statul rus. Imediat după acest anunţ, cotaţiile de referinţă la gaze în Europa au coborât la cel mai redus nivel din ultimele două luni şi jumătate, în condiţiile în care reluarea livrărilor de gaze spre Italia reduce necesitatea pentru Europa să găsească surse alternative de aprovizionare cu gaze pe termen scurt.

În jurul orei 6.50 GMT, la hub-ul TTF din Ţările de Jos cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 3% până la 157 de euro pentru un Megawatt-oră. Chiar dacă în prezent preţurile la gaze sunt la jumătate faţă de maximele istorice atinse în luna aprilie, ele sunt de aproape opt ori mai mari decât media din ultimul deceniu, un nivel care este considerat nesustenabil de către cea mai mare parte a economiei europene, conform Agerpres.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md