fbpx
15.2 C
Бэлць
sâmbătă, mai 18, 2024

Germania își accelerează planurile vizând reducerea dependenței de gazele rusești

Citește și:

Germania a luat noi măsuri pentru reducerea dependenței de gazele rusești, prezentând un plan ce vizează construirea unui terminal pentru importul de gaze naturale lichefiate (LNG), cel mai recent indiciu al schimbării politice în contextul invaziei Ucrainei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Banca germană de stat KfW a semnat un memorandum de înțelegere cu principalul producător de energie al țării, RWE, și operatorul olandez de rețea Gasunie pentru construirea unui terminal în orașul port Brunsbuettel. Acesta va avea o capacitate anuală de opt miliarde metri cubi și va fi realizat cât mai curând posibil, a anunțat sâmbătă Ministerul Economiei.

Decizia vine la o săptămână după ce cancelarul Olaf Scholz a declarat că Germania își va pune în practică planurile care vizează construirea a două noi terminale pentru gaze naturale lichefiate (LNG) și, de asemenea, își va majora rezervele de gaze naturale pentru a-și reduce dependența de gazele rusești.

Germania, puternic dependentă de Rusia pentru gaze și țiței, nu are până acum terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate.

Autoritățile nu au dat informații privind necesarul de investiții, dar estimările anterioare vizau o sumă de 450 milioane de euro pentru terminalul din Brunsbuettel.

În schimbul participării financiare KfW va avea o participați de 50% în terminal, iar RWE de 10%.

Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat că deși obiectivul Germaniei este să creeze energie într-un mod neutru din punct de vedere al climei, gazul este necesar în gestionarea tranziției.

„Este necesar să ne reducem dependența de importurile din Rusia cât mai curând posibil. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei face acest obiectiv absolut necesar. Cu un terminal de gaze naturale lichefiate la Brunsbuettel, ne extindem oportunitățile de import”, a afirmat Habeck.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Muzeografi din toată țara au fost premiați în ajunul Zilei Internaționale a Muzeelor

Muzeografi, manageri de muzee, dar și programele inovative dezvoltate pentru a susține experiențele educative și de patrimoniu cultural au...

Caz revoltător la un spital din România. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat

Caz revoltător la spitalul din Slobozia. Un pacient care s-a internat cu piciorul rupt a așteptat 10 zile ca...
  sursa: cursbnm.md