O grupare criminală specializată în confecționarea și comercializarea documentelor oficiale false a fost documentată și destructurată de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, în colaborare cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Potrivit autorităților, membrii grupării ar fi falsificat inclusiv cărți de identitate și permise de conducere emise de autoritățile din Republica Moldova și România. În cadrul investigațiilor, au fost identificate mai multe persoane din nordul și centrul țării, suspectate că ar fi fost implicate activ în schema infracțională.
Oamenii legii susțin că activitatea ilegală era bine organizată, iar membrii grupării acționau coordonat atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotare. Fiecare persoană ar fi avut un rol clar stabilit în procesul de producere și distribuire a documentelor falsificate.
Pentru acumularea probelor, au fost desfășurate mai multe acțiuni de urmărire penală. Printre acestea s-au numărat percheziții la domiciliile persoanelor vizate, dar și în mijloacele de transport utilizate de suspecți.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, documente cu semne evidente de falsificare, precum și bani care ar proveni din activitatea ilegală.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

