19°C
Cer senin
Top știri

Igor Grosu a vizitat satul Cobani, raionul Glodeni

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a efectuat o vizită în satul Cobani, raionul Glodeni, unde a discutat cu localnicii despre proiectele implementate în comunitate și despre sprijinul pentru parcursul european al țării.

Potrivit oficialului, satul Cobani se remarcă printr-o comunitate activă, unită și orientată spre dezvoltare. În ultimii ani, în localitate au fost realizate mai multe investiții publice, printre care renovarea centrului medical, a grădiniței și a casei de cultură. De asemenea, recent a fost deschisă o farmacie în cadrul programului guvernamental „Farmacie în satul tău”, care a ajuns la pragul de 100 de localități beneficiare.

Igor Grosu a evidențiat și susținerea exprimată de locuitorii din Cobani pentru integrarea europeană, inclusiv prin participarea activă la referendumul din toamna trecută, unde și-au exprimat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer senin Simte ca 18°C
Umiditate 56%
Vânt 7 km/h S
Presiune 1020 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
19°C
0%
Lun
20°C
54%
Mar
16°C
0%
Mie
14°C
0%
Joi
17°C
0%