În Găgăuzia a fost creată o nouă mișcare politcă pro-Rusia

Citește și:

Reprezentanții asociației politice de extremă dreaptă rusă „Mișcarea de Eliberare Națională” (NOM) au instalat corturi în centrul orașului Comrat și au colectat semnături pentru „restaurarea granițelor URSS în conformitate cu rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”, transmite NewsMaker care citează Nokta.

Potrivit portalului, în acest weekend, în piața centrală din Comrat a avut loc o campanie pentru „recunoașterea prăbușirii URSS ca fiind ilegală” și pentru „restabilirea granițelor URSS în conformitate cu rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial”. Reprezentanții NOM au montat un cort și le-au spus trecătorilor că „Moldova este o colonie a SUA”.

Organizatorii acțiunii au îndemnat oamenii să semneze o petiție, care ar fi apoi înaintată Curții Supreme a Federației Ruse, astfel încât Rusia „să propună un ultimatum Statelor Unite prin care să ceară ca teritoriul URSS să fie eliberat de prezența ilegală a Statelor Unite și a NATO într-un timp scurt”.

- Advertisement -

În opinia lor, Rusia „ca succesor legal al URSS” poate determina granițele tuturor țărilor care au făcut parte din Uniunea Sovietică în urma rezultatelor celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mișcarea de Eliberare Națională (NOM) este o asociație politică rusă de extremă-dreaptă cu filiale în toate țările fostei Uniuni Sovietice. NOM își numește scopul restabilirea suveranității Rusiei. Mișcarea spune că reprezintă cursul național și integritatea teritorială a statelor din cadrul granițelor anului 1945.

Sursă:  Jurnal.md

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....

Patru medalii pentru Republica Moldova la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Balcanică...
  sursa: cursbnm.md