17.1 C
Бэлць
vineri, iunie 20, 2025

În Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile!

Citește și:

Starea de urgență este implementată pentru perioada 17 martie – 15 mai. Asta după ce Parlamentul s-a întrunit marți în ședință, unde au examinat solicitarea șefului statului și a Guvernului de a institui stare de urgență în Republica Moldova, în legătură cu răspândirea infecției cu coronavirus. În unanim solicitarea a fost aprobată de legislativ.

La ședință s-au înregistrat 89 de deputați din 101 aleși. Ședința a început cu 15 minute întârziere.

Instituirea stării de urgenţă va permite Guvernului și autorităților să mobilizeze mai multe resurse, să poată acționa cu mai cu multe capacități pe toate ariile de combatere a epidemiei.

- Advertisement -

În cadrul ședinței parlamentare, Ion Chicu a spus: „În mod deosebit ne îngrijorează situația din Italia, Spania, Franța, de unde au revenit mai mulți cetățeni și unde continuă să se afle mulți moldoveni. Din acest motiv, vom lua măsuri mai drastice de protejare a cetățenilor. Cerem Parlamentului instituirea stării de urgență pe o perioadă de 60 de zile.”

Este prima dată în istoria independenței R. Moldova când se instituie regimul stării de urgență. Guvernul a propus instituirea acestui regim pentru o perioadă de 30 de zile. Starea de urgenţă va oferi împuterniciri mai largi autorităţilor, inclusiv poliţiei.

„Monitorizarea desfăşurării manifestărilor de diferit gen, limitarea comercializării, începând de la cel stradal şi terminând cu alt fel de comerţ. Totodată va permite aplicarea legii pentru cei care nu se conformează. Vom avea mai multe împuterniciri şi vor realiza mai cu efect acele propuneri, restricţii cu care o să venim”, a spus anterior Ministrul de Interne, Pavel Voicu.

Autoritățile au confirmat, marți, 17 martie, că 29 de persoane au fost diagnosticate cu covid-19. 15 cazuri confirmate sunt de import, alte 14 sunt de transmisie locală.

Răspândirea cazurilor de transmisie locală a plasat R. Moldova într-o nouă etapă, una de stare excepţională care impune măsuri restrictive şi operative din partea autorităţilor, a declarat şeful statului Igor Dodon într-o adresare către cetăţeni:

„Ţări cu economie puternică, cu medicină performantă au scăpat lucrurile de sub control şi acum luptă cu disperare pentru a stopa creşterea de cazuri. R. Moldova este mai vulnerabilă din punct de vedere economic şi social ca aceste ţări. Este crucial acum să încetinim răspândirea virusului astfel încât să nu ajungem la blocarea sistemului medical, la supraîncărcarea medicilor şi la o criză care să scape de sub control.”

Decizia de a institui regimul stării de urgenţă a fost anticipată de mai multe măsuri radicale. De luni dimineață s-a anunţat închiderea piețelor, centrelor comerciale și restaurantelor, cu excepția magazinelor alimentare, farmaciilor și stațiilor PECO. A fost sistat transportul aerian, precum şi cel feroviar de pasageri. Începând de marţi a fost interzisă trecerea terestră a frontierei prin punctele românești şi ucrainene pentru cetățenii străini. Restricția nu se va aplica cetăţenilor străini care sunt domiciliați sau au statut de ședere pe teritoriul Moldovei. Excepţie fac şi membrii misiunilor diplomatice, precum şi conducătorii auto care transportă mărfuri.

„Sunt acţiuni, foarte, foarte radicale şi fără precedent, cel puţin în istoria independenţei R. Moldodva, dar riscul şi pericolul sunt foarte mare”, a precizat luni premierul Ion Chicu.

Guvernul a promis un set de măsuri în sprijinul agenţilor economici pentru a diminua consecinţele cauzate de pandemie. Între altele, ar putea fi revăzut impozitul pe venit pentru persoanele juridice. Totodată, executivul va solicita băncilor să amâne ratele bancare, plăţile pentru creditele ipotecare. Unele banci au şi anunţat unele măsuri de suport pentru clienţi în contexzul pandemiei.

O localitate din raionul Hânceşti, satul Bălceana, a intrat începând de luni în carantină după ce cinci persoane au fost confirmate cu noul virus. În localitate a fost sistată activitatea tuturor instituţiilor, cu excepţia Punctului Medical, a Poştei şi magazinelor alimentare. A fost sistat şi transportul public. Localnicii sunt obligaţi să se izoleze în gospodării, iar ieşirea din sat este strict interzisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Refugiații ucraineni din Sîngerei primesc suport psihologic și carduri de cumpărături cu ajutorul AO  „Casmed”

În nordul Republicii Moldova, sprijinul acordat refugiaților ucraineni nu se rezumă doar la ajutor material. Odată cu distribuirea cardurilor...

/FOTO/ 69 de pietre minerale, presupus semiprețioase, descoperite ascunse printre haine în bagajul unui tânăr moldovean

Un lot de 69 de pietre minerale, presupus semiprețioase, a fost depistat de funcționarii vamali ai postului Leușeni, ascuns...
  sursa: cursbnm.md