20°C
Nori împrăștiați
Top știri

În Republica Moldova a fost confirmat primul caz de babesioză, la o femeie revenită de peste hotare

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui caz de import de babesioză (boală parazitară transmisă prin intermediul căpușelor), în Republica Moldova.

Cazul a fost confirmat în Laboratorul Național de Referință în Infecții Asociate Asistenței Medicale și Rezistența la Antimicrobiene, Infecții Bacteriene și Parazitoze al ANSP, la o femeie originară din Irlanda, cu reședința temporară în Republica Moldova.

Persoana, în vârstă de 38 de ani, prezenta simptome precum febră, frisoane, slăbiciune generală, cefalee și dureri musculare. În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că, în luna ianuarie, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni într-o țară africană. 

„Babesioza poate evolua asimptomatic, iar în cazurile în care este prezentă o simptomatologie, aceasta nu este specifică și este necesară excluderea altor posibile cauze. Deoarece bolnava a acuzat simptome caracteristice malariei și, luând în considerare că s-a aflat într-o țară endemică la această boală, inițial, femeia a fost diagnosticată cu malarie. În legătură cu aceasta, probele de sânge au fost expediate în laboratorul ANSP pentru confirmarea diagnosticului primar. În rezultatul investigației, s-a stabilit că este un caz de babesioză”, se arată în comunicatul ANSP.

Pacienta beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare. Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.

Boala începe să se manifeste la câteva săptămâni, sau chiar luni de la momentul molipsirii, prin febră, oboseală, frisoane, transpirație, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare.

Tratamentul pentru babesioză implică o combinație de antiprotozoice, antibiotice și medicamente antimalarice.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Nori împrăștiați Simte ca 19°C
Umiditate 52%
Vânt 11 km/h S
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
13°C
0%
Mie
14°C
0%