20°C
Nori împrăștiați
Top știri

În Republica Moldova este comemorat Ștefan cel Mare și Sfânt

Astăzi se împlinesc 518 ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu această ocazie, în întreaga țară sunt organizate mai multe manifestări în memoria marelui voievod, care a domnit timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române, transmite MOLDPRES.

Ștefan al III-lea (n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava), supranumit Ștefan cel Mare sau, după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxă Română, Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.

Potrivit istoricilor, Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. În timpul domniei sale, Moldova atinge apogeul dezvoltării sale statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.

Domnitorul a purtat 36 de războaie, dintre care doar două le-a pierdut şi a construit 44 de mănăstiri şi biserici atât în Moldova, cât și în Țara Românească, Transilvania sau la Muntele Athos. Pentru aceste merite a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, în iunie 1992.

Domnitorul s-a stins din viață la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Nori împrăștiați Simte ca 21°C
Umiditate 84%
Vânt 21 km/h N
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
23°C
0%
Dum
23°C
0%
Lun
29°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%