23°C
Nori împrăștiați
Top știri

Începând cu ziua de luni purtarea măștilor în locurile publice deschise devine obligatorie

Începând cu ziua de luni purtarea măștilor în locurile publice deschise devine obligatorie

De luni, purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise pentru toți cetățenii țării.

Despre acest lucru a anunțat premierul Ion Chicu, în cadrul şedinţei cabinetului de miniştri de vineri seara.

„Îndemn toţi cetăţenii să procure aceste măşti şi să le poarte atunci când sunt în spaţiul public. Iar unităţile comerciale nu vor admite accesul cetăţenilor fără măşti exact aşa cum prevăd instrucţiunile şi regulile. Fiecare cetăţean, fiecare dintre noi, atunci când ieşim în spaţiul public să avem grijă de sănătatea noastră şi să procurăm aceste măşti”, a declarat Chicu.

Chiar dacă nu se declară stare de urgență, premierul a anunțat că organele de stat revin la acel regim 24/24, intervenție promptă în spațiul public.

„Deși nu declarăm stare de urgență, organele de stat revin la acel regim 24/24, intervenție promptă în spațiul public. În arsenalul poliției sânt acele amenzi mari și sancțiuni pe care le vor aplica în cazul în care cetățenii nu se vor conforma. Statul va reacționa dur, dacă nu vă veți conforma”, a mai mențiionat Ion Chicu.

Începând cu săptămâna viitoare, organele de forţă vor patrula străzile din orașe, pentru a se asigura că cetăţenii poartă măşti şi păstrează distanţa fizică.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
23 °C
Nori împrăștiați Simte ca 22°C
Umiditate 44%
Vânt 2 km/h SE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
22°C
0%
Mar
26°C
0%
Mie
18°C
100%
Joi
23°C
0%
Vin
25°C
0%