15°C
Câțiva nori
Top știri

Investigație: Peste 200.000 de copii au fost abuzați sexual de preoți catolici francezi din 1950 și până astăzi

În jur de 216.000 copii au fost victimele abuzurilor preoților catolici în Franța, din 1950 și până astăzi, se arată în raportul final făcut public de o comisie independentă. Conform șefului comisiei, numărul abuzurilor ajunge la 330.000 dacă sunt adăugate și cazurile în care făptașii sunt membri non-clerici ai Bisericii.

Jean-Marc Sauve, șeful comisiei, a prezentat raportul, marți. Anterior, el anunțase un prim rezultat care arăta că aproape 3.000 de preoți din sânul Bisericii Catolice franceze au comis acte de pedofilie în perioada de după 1950.

El a precizat și că numărul crește la 330.000 atunci când se iau în considerare abuzurile comise membri non-clerici ai Bisericii.

Majoritatea cazurilor, însă, s-au petrecut cu mult prea mult timp în urmă pentru a mai putea fi cercetate penal conform legislației în vigoare în Franța.

Investigația independentă a fost cerută de Biserica Catolică Franceză în 2018, în urma unui număr de scandaluri legate de abuzuri din alte țări.

Conform lui Sauve, comisia a transmis dovezile spre procurori în 22 de cazuri în care mai putea fi începută investigația penală.

Printre membrii comisiei care au investigat abuzurile din sânul Bisericii franceze se numără medici, istorici, sociologi și teologi. Peste 6500 de victime și martori au fost contactați pe parcursul a doi ani și jumătate, iar raportul final este lung de 2500 de pagini.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

sursă: http://digi24.ro

Urmărește TVN în Google News
Abonează-te la publicația TVN și urmărește cele mai noi știri direct în Google News.
Vezi mai des știrile TVN în Google
Adaugă TVN la Sursele preferate pentru ca publicațiile noastre să apară mai des în Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Câțiva nori Simte ca 14°C
Umiditate 76%
Vânt 19 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
15°C
20%
Mar
15°C
60%
Mie
15°C
83%
Joi
14°C
20%
Vin
19°C
0%