26°C
Cer senin
Top știri

Klaus Iohannis, întâlnire crucială cu Maia Sandu la Cotroceni după discursul lui Putin

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, 23 februarie 2023, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei de lucru pe care aceasta o efectuează în țara vecină la invitația Președintelui României, potrivit stiripesurse.ro.

Consultările politice ale Președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral și european, precum și al susținerii clare și ferme a României pentru Republica Moldova și pentru reziliența sa.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe inițiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, cu beneficii reale și concrete pentru cetățenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul și sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, cei doi Președinți vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum și modalitățile de gestionare a efectelor economice, sociale și umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
26 °C
Cer senin Simte ca 25°C
Umiditate 31%
Vânt 16 km/h NE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
25°C
0%
Lun
28°C
0%
Mar
34°C
0%
Mie
26°C
0%
Joi
25°C
0%